Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute în orașul Pucioasa, finalizarea studiului de prefezabilitate în baza căruia, în zona de nord a județului, se va construi „Drumul de legătură la DN 71, pentru asigurarea optimizării traficului rutier și accesibilității în zonele urbane ale orașelor Pucioasa și Fieni”, dar care va deservi și comunele Brănești, Glodeni, Moțăieni și Buciumeni.
Vezi mai multCentura ocolitoare a municipiului Târgoviște, proiect susținut de Consiliul Județean Dâmbovița, se află într-un stadiu avansat de execuție.
Vezi mai multStadiul a 4 investiții importante, derulate din fonduri europene și guvernamentale de către administrația locală a orașului Pucioasa, a fost analizat astăzi, 12 mai 2021, de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, împreună cu primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana
Vezi mai multDezvoltarea economică a județului Dâmbovița, prin susținerea și promovarea actualelor parcuri industriale și înființarea de noi astfel de zone economice, este una dintre cele mai importante direcții de acțiune asumate de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Vezi mai multIstoria, cultura și valorile europene au fost astăzi, 9 mai 2021, sărbătorite de Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeanl „Curtea Domnească” și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița prin acțiuni cultural - istorice, organizate atât în comuna Potlogi - la Palatul Brâncovenesc, cât și în municipiul Târgoviște
Vezi mai multÎn semn de prețuire pentru cadrele medicale - salvatori de vieți omenești, pentru sacrificiile și eforturile continue pe care aceștia le întreprind în lupta cu virusul SARS-CoV-2, Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, a organizat astăzi, 7 mai 2021, un concert extraordinar intitulat „Onoare și Recunoștință Spitalului Județean de Urgență”.
Vezi mai multNumeroși credincioși s-au adunat, astăzi, 7 mai 2021, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii creștine Izvorul Tămăduirii. Prăznuită de Biserica Ortodoxă în prima vineri după Paşte, Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, numele acesteia amintind de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului
Vezi mai multAstăzi, 29 aprilie 2021, la Cimitirul de Onoare Românesc de la Teiș (Târgoviște) a avut loc un ceremonial militar-religios, organizat pentru sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război.
Vezi mai multCu ocazia Sărbătorilor Pascale Ortodoxe, Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal Curtea Domnească au deschis astăzi, 29 aprilie 2021, la Sala Auditorium a Muzeului de Istorie din Târgoviște, expoziţia de artă veche românească „Iconostasul Bisericii Mari a Curții Domnești - Icoane Restaurate”
Vezi mai multDrumul complet nou este cel mai important drum expres ce va face legătura între Oltenia și Moldova
Vezi mai mult„Iubiți-vă părinții!”, eveniment de suflet, oferit de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului Dâmbovița, bătrânilor din Centrul de Îngrijire Pucioasa
Vezi mai multSunt în plină derulare activitățile de montare a celor 8 grinzi de beton armat la podul pe DJ 722, la Mircea Vodă, comuna Sălcioara, urmând a fi executată cofrarea, montarea armăturii și turnarea plăcii de suprabetonare.
Vezi mai multReputatul profesor universitar doctor Silviu Angelescu, de la Universitatea București, a deschis astăzi, 24 aprilie 2021, în incinta Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, o expoziție temporară ce cuprinde obiecte de artă de mare valoare istorică, decorațiuni realizate din argint, cupru și bronz, obiecte de cult, costume medievale, arme albe din secolul al XIX-lea și tablouri.
Vezi mai multPreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vizitat astăzi, 22 aprilie 2021, alături de vicepreședintele Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu, și directorul Direcției Tehnice, Vasile Dinu, o serie de obiective de investiții importante pentru dâmbovițeni, pentru a verifica stadiul de implementare a acestora, respectarea graficelor asumate de constructori și modul de realizare a lucrărilor contractate.
Vezi mai multPreședintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a semnat astăzi, 15 aprilie 2021, contractul de finanțare pentru proiectul „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire” pentru proiectul „Consolidarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Dâmbovița”
Vezi mai mult