22.11.2023

O invitaţie la film: Astă-seară dansăm în familie, în regia lui Geo Saizescu, în spaţiul generos al Bibliotecii Judeţene din Târgovişte.

Acest film din anul 1972 ne oferă ocazia de a revedea străzi ale oraşului Târgovişte care astăzi nu mai sunt şi de a reconstitui fragmente din "lumea veche".

Un bun prilej pentru participanţi de a (re)trăi atmosfera şi ritmul acelor vremuri şi de a depăna amintiri la o cafea.

De a contrapune "lumea veche" lumii noi pe care Aldous Huxley o imaginează în cartea sa, greu digerabilă, Minunata lume nouă.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa în parteneriat cu Asociaţia EuroTrainer, în cadrul proiectului Conservarea, restaurarea şi valorificarea clădirii „Fosta şcoală de cavalerie" în vederea consolidării identităţii culturale a judeţului Dâmboviţa, finanţat prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Evenimentul va avea loc joi, 23 noiembrie 2023 în intervalul orar 12:00 - 13:30, la Biblioteca Judeţeană "I.H. Rădulescu" Dâmboviţa, str. Stelea, nr. 2, Târgovişte.

Vizualizare invitație