15.12.2025

            Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a organizat anul acesta, a X-a ediţie a Bienalei Naţionale de Gravură „Gabriel Popescu”.

Bienala, numită după primul mare gravor român, născut pe meleaguri dâmbovițene, care a locuit și a creat - în casa atelier de la Vulcana - Pandele (unde se află unica presă din lemn, cu valțuri, pentru imprimat gravuri în metal, din România) redeschisă publicului după restaurare în anul 2016, are ca scop, pe lângă îmbogățirea colecțiilor, recunoașterea talentului și încurajarea tinerilor artiști în practicarea gravurii. Gravura, față de alte tehnici grafice, reprezintă pe lângă rigurozitatea actului de creație, o măiestrie care combină siguranța mâinii, desenului, a liniei cu fermitatea, sensibilitatea și finețea trecute prin etape laborioase, successive, de lucru cu suprafețe, unelte și substanțe speciale pentru obținerea plasticității și exprimarea emoțiilor.

            Din cele 72 de lucrări înscrise la Secțiunea Gravură Tradițională și 8 lucrări la Secțiunea Gravură Experimentală (Afiș) din cadrul ediției a X-a Bienalei Naționale de Gravură „Gabriel Popescu” juriul întrunit în data de 4 decembrie 2025 în componenţa: istoricului de artă dr. Ioana Beldiman – preşedinte, lect. univ. dr. Matei  Șerban Sandu – membru, muzeograf artă Maria Neacşu – membru, muzeograf Elena Șontea – secretar, a hotărât premierea a opt lucrări, după cum urmează: 

 Secțiunea – Gravură tradițională

PREMIUL I – 4000 LEI

Suzana FÂNTÂNARIU, Intervale I, litografie alb-negru, 2024 (nr. I 15)

PREMIUL  II – 3500 LEI

Katalin POP, Whispering roots, linogravură, 2025 (nr. I 19)

PREMIUL III – 3000 LEI

Mihai - Dumitru MOROZ, Trojan Horse, mezzotinta, 2025 (nr. I 67)

MENŢIUNEA I – 2500 LEI

Gabriela CHIȘCARI, Călător, aquaforte și aquatinta, 2023 (nr. I 17)

MENŢIUNEA A II-A – 2300 LEI

Andreea CHISACOV, Signatium, litografie (ossa sepia), 2024 (nr. I 10)

MENŢIUNEA  A III-A – 2200 LEI

Andrei SCĂRLĂTESCU, Cititorul destinelor, aquaforte și aquatinta, 2023 (nr. I 7)

Secțiunea – Gravură experimentală (Afiș) 

PREMIUL I – 3000 LEI

Iulia - Maria BURLAC

și marele premiu

PREMIUL SPECIAL – 4500 LEI

Claudiu - Mihai ARGEȘANU, Martyr,

            Expoziția poate fi vizitată în perioada 12 decembrie 2025 - 23 februarie 2026, la Muzeul de Artă, de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița