29.07.2021

Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) continuă în ritm susținut. În cadrul unei conferințe de presă, ce a fost organizată astăzi, 29 iulie 2021, la sediul instituției, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a semnat - alături de primarii localităților Corbii Mari, Crângurile, Dobra, Gura Foii, Gura Șuții, Malu cu Flori, Mătăsaru, Poiana, Produlești, Pucheni, Răscăeți, Șelaru, Văleni Dâmbovița, Vlădeni și Vulcana-Pandele - contractele ce se vor derula în cadrul celui mai mare program de dezvoltare locală la nivel județean - PJDL, în perioada 2021 - 2024, coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale.

În cadrul programului, se vor realiza investiții care se adresează nevoilor comunităților locale solicitante și vizează proiecte de reabilitare, modernizare și întreținere de drumuri, construcția de baze sportive și amenajarea de terenuri de sport, construirea de dispensare medicale, amenajarea de sisteme de colectare a apei pluviale, alimentare cu apă și canalizare, construirea de poduri, reabilitarea de centre civice și revitalizarea cinematografelor.

Până la această dată au fost transmise și evaluate 61 de solicitări de finanțare, cu încadrare în majoritatea domeniilor specifice, din care, după procedura de evaluare, au fost aprobate prin hotărâri ale consiliului județean, 48 obiective de investiții pentru 35 de localități.

Valoarea totală a investiției aferente celor 48 de obiective aprobate în cadrul PJDL este de 101.052.762 lei, din care contribuția CJD este de 45.278.446 lei, iar 55.774.317 lei - partea de cofinanțare a  consiliilor locale.

În cadrul aceleiași conferințe de presă - la care au participat și vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu, dar și secretarul general al județului Dănuț-Nicolae Popa-Stănescu, consilieri județeni - președintele Corneliu Ștefan a adus în atenția opiniei publice și alte subiecte importante pentru dâmbovițeni. Dintre acestea, amintim semnarea cu Ministerul Transporturilor a protocoalelor aferente inelului 2 de Centură al Municipiului Târgoviște și inelului de centură ce vizează nordul județului, respectiv orașele Pucioasa și Fieni:

            „După cum bine știți, ieri a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, cu 63 puncte pe ordinea de zi. Au fost și câteva puncte foarte importante, pe care le-am aprobat în unanimitate, așa cum am promis la începutul mandatului, pentru dâmbovițeni. Cele mai importante puncte pe ordinea de zi au fost legate de cele două protocoale cu Ministerul Transporturilor; am aprobat în cadrul CJD protocoalele trimise de Ministerul Transporturilor pentru cele două centuri ocolitoare, pe care le-am înaintat acum o lună ministerului și pe care, acum două săptămâni - eu, personal, împreună cu administratorul public, consilierii județeni și echipa tehnică din cadrul consiliului județean - le-am susținut în fața comisiei tehnice din cadrul ministerului.

            Ieri am aprobat cele două protocoale pentru inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște și pentru inelul de centură pentru cele două orașe din nordul județului, Pucioasa și Fieni.

            În cazul inelului de centură al municipiului Târgoviște, lungimea totală a traseului acestuia este de 15,28 km, pe patru benzi, câte 2 benzi pe fiecare sens, iar suprafața totală a drumului fiind de aproximativ 400.000 m2

            Al doilea inel de centură aprobat ieri, pentru orașele Pucioasa și Fieni, cu lungimea de 15,13 km, câte 2 benzi pe sens, un drum de ocolire pentru cele două orașe, cu 8 pasaje, 7 poduri și o punte pietonală.

            Tot săptămâna aceasta am depus la Ministerul Transporturilor studiul de prefezabilitate pentru centura orașului Găești.

            Săptămâna viitoare vom începe să lucrăm la caietul de sarcini pentru ambele centuri și vom scoate la licitație studiul de fezabilitate, cu termen maxim de realizare de 12 luni; în 2022, vom scoate la licitație proiectarea, PT-ul și execuția pentru aceste centuri ocolitoare.  

            Ne-am asumat cel mai amplu program de dezvoltare al județului Dâmbovița. În afara centurilor enumerate, lucrăm astăzi la centura ocolitoare din sudul județului, care să plece din DN 71, zona Moara Nouă, să se intersecteze cu DN 7, și să avem o centură ocolitoare pentru cele două orașe din sud, Răcari și Titu.”

 O altă veste bună pe care președintele Corneliu Ștefan a dat-o astăzi este și semnarea contractului pentru proiectarea obiectivului de investiții ,,Dezvoltarea infrastructurii de transport judeţean prin modernizarea DJ 712 Pucioasa - Brăneşti - Vulcana Pandele - Şotânga -Târgovişte, DJ 720C Gura Ocniţei - Ocniţa şi DJ 720A Gura Ocniţei - Adânca - Bucşani - Mărceşti - Finta - Postârnacu - DN 1A”.  Traseul are o lungime de 60 km, iar valoarea estimată a investiției este de aproximativ 240.000.000 lei.

            „Astăzi, la ora 8:00, am semnat contractul de proiectare și menționez - direct proiectul tehnic pentru un alt drum important, pe care l-am împărțit in trei loturi: de la ieșirea din municipiul Târgoviște, la Teiș, DJ 712 Teiș - Șotânga - Vulcana-Pandele - Brănești - Pucioasa (lotul 1), al doilea lot, de la Ocnița - Gura Ocniței până la Adânca, în DN 72A, și al treilea lot, de la Adânca - Bucșani până la Cornești, în DN 1A. Astăzi am semnat contractul de proiectare a acestui drum. De mâine, vor începe ridicările topografice, termenul de execuție fiind 31 decembrie 2021.”

Și proiectele derulate în cadrul Programului Operațional Infrastructră Mare (POIM) au fost aduse în atenție de administrația județeană:

„Legat de cele mai mari proiecte pe care le avem cu finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare, vreau să vă vorbesc în primul rând despre POIM-ul pe deșeuri. Un proiect de 70 de milioane de Euro. Ați văzut și în spațiul public diverse opinii, nu vreau să intru în polemică cu nimeni, pentru că eu am promis tuturor dâmbovițenilor acest proiect, care anul trecut, în noiembrie 2020, era un proiect blocat. Dacă nu suntem în stare să îl realizăm până la 31 decembrie 2023, această stație de tratare mecano-biologică, vă spun, va fi o bombă ecologică a județului Dâmbovița. 

            Am semnat contractul de aproximativ 1 milion de Euro; săptămâna următoare vor începe studiile de fezabilitate pentru cele 3 investiții: parc ecologic, stație de transfer și stație de tratare mecano-biologică, toate aceste investiții vor fi realizate prin POIM, pe bani europeni, cu 2% cofinanțare din partea noastră, pe o suprafață de teren pe care am preluat-o ieri, tot în ședință de consiliu județean. Îi mulțumesc și pe această cale și domnului primar al comunei Șotânga și tuturor consilierilor locali pentru că au votat în unanimitate și, nu în ultmul rând, și-au dat seama că această investiție este vitală pentru județul Dâmbovița. Specific și pe această cale că niciodată nu s-a discutat, de când sunt eu președinte, de o groapă de gunoi  nici la Șotânga, nici la Târgoviște și nici într-un alt loc din județul Dâmbovița. Deci această investiție este de aproximativ 70 de milioane de Euro, pe o suprafață de 12 ha.

În ceea ce privește POIM Apă, vreau să vă spun că este un proiect uriaș pentru județul Dâmbovița. Valoarea totală estimată a proiectului, fără TVA, este de 408 milioane Euro. Conform Studiului de Fezabilitate, prin POIM se vor realiza investiții de reabilitare, extindere și înființare rețele de alimentare cu apă și canalizare în 52 de localități, la care se adaugă alte 9 UAT-uri, în care se fac investiții complementare”.

 

Compartimentul, Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița