09.04.2021

Fabrica IVECO, din Petrești, a cărei construcție a început la sfârșitul lunii august 2020, și-a deschis de astăzi porțile. La inaugurarea noii unități de producție, din partea Consiliului Județean Dâmbovița, au participat președintele Corneliu Ștefan, vicepreședintele Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, și Teodor Bâte, arhitectul-șef al județului.

Investiție importantă pentru industria de apărare din România, fabrica specializată în asamblarea de camioane militare pentru misiuni dificile urmează a realiza peste 2.900 de camioane, de 16 tipuri, cu cabine blindate și neblindate, dotate cu echipamente de asigurare a unei bune mobilități tactice și logistice, în concordanță cu standardele Ministerului Apărării Naționale (MApN). De asemenea, camioanele vor beneficia de toate operațiunile industriale aferente, inclusiv testarea ITP.

Această unitate de producție are o suprafață de 9.000 mp și este dotată cu: 3 linii de producție cu 25 de zone de lucru, o linie completă de tinichigerie și vopsitorie cu 9 zone de lucru, o linie de finisare cu 7 zone de lucru, precum și spații logistice sau de testare.

Aflată la jumătatea distanței dintre București și Pitești, noua capacitate de producție din comuna dâmbovițeană Petrești va oferi locuri de muncă specializate în industria de apărare.

Cu acest prilej, președintele Corneliu Ștefan a transmis: „Este o plăcere să particip astăzi la inaugurarea fabricii Iveco Defence Vehicle de la Petrești.

Obiectivul IVECO reprezintă, în primul rând, o recunoaștere a potențialului economic pe care județul Dâmbovița îl are, din toate punctele vedere, fie că vorbim de personal specializat, fie că vorbim de infrastructura necesară dezvoltării unei afaceri, indiferent de specificul acesteia.

La fel de îmbucurătoare este și capacitatea tuturor de a participa la un efort comun în interesul comunităților noastre. Cred că aici vorbesc în  numele tuturor reprezentanților autorităților locale dâmbovițene: îi asigurăm pe partenerii noștri de la Iveco Defence Vehicles, dar și pe viitorii investitori, de toată disponibilitatea și susținerea noastră.

Pentru a întări cele spuse mai devreme, țin să vă anunț că, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, am emis deja o hotărâre care prevede asocierea insituției pe care o reprezint cu primăria Petrești, astfel încât, în cel mai scurt timp, să putem realiza în comun un drum de centură al comunei, în lungime de 4 km. Cu siguranță, această bretea ocolitoare va ajuta foarte mult Iveco Defence Vehicles.

La final, doresc să-i felicit pe toți cei care au pus umărul la realizarea acestui important pol de dezvoltare a zonei și a județului și să le urez spor la treabă!”         

IVECO Defence Vehicles este parte a CNH Industrial N.V., fiind un important producător din industria apărării la nivel mondial, care oferă produse inovatoare și variate pentru sectorul militar. Prin acest angajament, grupul urmărește să devină unul dintre producătorii de referință pentru forțele armate române.

Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița