25.04.2014

Astăzi, 24 aprilie 2014, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a participat, în municipiul Alexandria, la sediul Consiliului Județean Teleorman, la evenimentul de semnare a două contracte de asociere ce vizează infrastructura rutieră din județele: Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu. Este vorba despre obiectivul ”Reabilitarea / modernizarea drumului județean DJ 503 pe traseul Ghizdaru – Gara Stănești – Gara Chiriacu – Toporu (în Județul Giurgiu), Drăgănești – Vlasca – limită Județ Dâmbovița, limită Județ Teleorman – Șelaru – Fierbinți și DJ 611, pe traseul Fierbinți – Vișina – Petrești”. Cel de-al doilea contract, al cărui lider de proiect este Județul Dâmbovița, reprezintă asocierea Consiliului Județean Dâmbovița cu Consiliului Județean Giurgiu pentru obiectivul”Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport interjudețean, pe traseul DJ 401A Găești – Mogoșani – Mătăsaru – Costești Vale – Odobești – Crovu – Zidurile – Potlogi – limită Județ Giurgiu – Cărpenișu – Găiseni”.

La eveniment au mai participat: Gabriel Grozavu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Dorel Bondilă, directorul general al Direcţiei Generale Programe Europene, Achiziţii Publice, Comunicare şi Relaţii Externe, Vasile Dinu, directorul Direcției Generale Infrastructură Locală, și Ionuț Săvoiu, deputat de Dâmbovița.  

Lungimea totală de drum în cadrul contractului de asociere dintre judeţele Dâmboviţa, Teleorman și Giurgiu, al cărui lider de proiect este județul Teleorman, are o lungime totală de 96,388 km, din care:

-         judeţul Dâmboviţa: 28,156 km,

-         judeţul Teleorman: 48,132 km,

-         judeţul Giurgiu:      20,100 km.        

Prin acest tip de asociere, președinții celor trei consilii județene speră ca proiectele inițiate să fie prioritare la finanțarea în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020.

Asocierea dintre Judeţele Dâmboviţa și Giurgiu privind obiectivul ”Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport interjudeţean pe traseul  DJ 401 A - Găeşti (DN7) – Mogoşani – Mătăsaru – Costeşti Vale – Odobeşti – Crovu – Zidurile – Potlogi – limită Judeţ Giurgiu – Cărpenişu – Găiseni” are în vedere o lungime totală de drum de aprox. 38 km, din care:

-         judeţul Dâmboviţa: 35 km

-         judeţul Giurgiu:        3 km

Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița:

”Primul proiect, cel cu Teleorman, ne interesează în aceeași măsură ca și pe Județul Teleorman; sunt 28,1 km de drum care trec prin Județul Dâmbovița. Este vorba despre DJ 611 Petrești – Vișina – Fierbinți - 19,6 km, și DJ 503 Fierbinți – Șelaru – limită de județ.

Proiectul cu Giurgiu este foarte important pentru noi și îi mulțumesc domnului Președinte Mustățea pentru că a înțeles să ne sprijinim, iar cei care sunt spijiniți, prioritar, aici, suntem noi, cei din Dâmbovița, pentru că, din 38 km de drum, 35 km sunt în Județul Dâmbovița, 3 km sunt pe raza administrativ - teritorială a Județului Giurgiu. Este vorba despre DJ 401A Găești – DN7 –Mogoșani – Mătăsaru – Costești Vale – Odobești – Crovu – Zidurile – Potlogi – limită Județ Giurgiu – Cărpinișul – Găiseni, în lungime totală de 38 km.

Pe acest drum, avem următoarea situație: 32,6 km - cu uzură avansată și 5,4 km sunt pietruiți, cu o degradare accentuată. Pe traseu, avem 4 poduri mai importante și ne propunem să executăm lucrări de: consolidare și ranforsare, asfaltare, asigurarea scurgerii apelor, consolidare și reabilitare poduri, amenajare intersecții, inclusiv cu girații, parcări și zone de odihnă, semnalizare rutieră - verticală și orizontală, monitorizare video, iluminat, lărgire parte carosabilă și amenajarea drumului lateral (...) Eu cred că acest tip de asociere va avea succes și va avea prioritate la finanțare europeană pe POR 2014 – 2020 și, sigur că, după această festivitate de semnare, va trebui să trecem și la muncă, să facem toate documentele necesare, pentru a fi printre primii acolo unde se depun proiectele la finanțare. Mulțumesc mult și să dea Dumnezeu să fie într-un ceas bun!”

Adrian Ionuț Gâdea, Președintele Consiliului Județean Teleorman:

”Întâlnirea de astăzi va fi un câștig pentru toate cele 3 județe. Cu cât vom reuși să accesăm mai multe fonduri europene, cu atât vom îmbunătăți condițiile de viață ale locuitorilor din cele trei județe. Vorbind de o infrastructură rutieră bună - vorbim despre dezvoltare. Acest contract de asociere reprezintă primul pas pentru o colaborare viitoare, eficientă și fructuoasă, între cele 3 județe”.

Vasile Mustățea, Președintele Consiliului Județean Giurgiu:

”Pentru mine, această colaborare este un prim pas pentru a arăta că noi, președinții consiliilor județene, putem să ne asociem și să colaborăm în profitul cetățenilor celor trei județe (...) Sunt convins că viitorul ne va obliga să colaborăm pentru a obține și alte proiecte. În acest mod, dăm o șansă mai mare proiectelor noastre, fiindcă obținem un punctaj mai mare”.