11.10.2013

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine – Dan Şova, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) – Narcis Ştefan Neaga şi directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti – Marian Mina au inaugurat joi, 10 octombrie, podul peste râul Argeş de la Ioneşti. Au fost prezenţi la eveniment prefectul Victor Sanda, deputatul Georgică Dumitru, directori de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean, primari, locuitori ai comunelor din zona respectivă.

Este vorba de o investiţie a cărei necesitate a intervenit după ce, în luna aprilie 2004, vechiul pod (construit în 1914 şi renovat în 1974) a fost grav avariat urmare a viiturilor de pe râul Argeş. Până în urmă cu o săptămână a fost folosită o variantă provizorie, a cărei perioadă de garanţie era depăşită.

Valoarea contractului este de 23.644.029 lei (inclusiv TVA), finanţare de la bugetul de stat prin intermediul CNADNR.

Date tehnice:

Lungime – 201 ml;

Lăţime – 11,30 ml;

Nr. deschideri – 6 buc. X 33 ml;

Rampe – 660 ml.

 

Dan Şova: Acum sunteţi legaţi de sudul ţării. (…) Am reuşit în 2013 să alocăm o sumă considerabilă pentru finalizarea podului de la Ioneşti, care era o problemă foarte mare, practic era rupt tot judeţul pe partea de sud, cu ieşirea la autostrada Bucureşti – Piteşti. Am văzut şi situaţia podului de la Viişoara, o să vedem exact acolo ce se poate face, să vedem cum arată proiectul tehnic şi ce trebuie făcut acolo pentru a nu mai fi probleme în ipoteza în care vin apele.

(…) Am reuşit să înţeleg pe teren, pentru că aşa încercăm să facem, să mergem în judeţe, să vedem exact şi la faţa locului, am înţeles mai bine acum, în teren, care este importanţa tronsonului de drum între Bâldana şi Titu. Am văzut şi investiţia mare a Renault de acolo; am înţeles de la domnul preşedinte că sunt vreo şase investitori destul de mari cu PUZ-urile deja aprobate pe partea aceea de drum care aşteaptă o modernizare.

Pe Bâldana – Titu avem toate documentele făcute, sunt şi proiecte tehnice şi studiu de fezabilitate şi consultant şi constructor, numai bani n-au fost alocaţi. Este bine că am venit acum, în perioada în care concepem şi bugetul Companiei pe 2014 şi să vedem ce fonduri vor fi ca să prindem şi câteva investiţii din judeţul Dâmboviţa.

Adrian Ţuţuianu: Am avut multe discuţii în ultima perioadă cu CNADNR, cu domnul ministru Şova, pentru proiectele din judeţul. Prezenţa dânşilor astăzi, aici, înseamnă că au fost foarte receptivi. (…) Vreau să mulţumesc tuturor celor care au făcut efortul să fim astăzi la această inaugurare. Cei din zonă ştiţi istoria: în 2004 podul a fost luat de apă, s-a făcut un pod provizoriu; 2009 – s-au început lucrările care ţin de proiectare; finanţarea înseamnă ceva în 2011, ceva mai mult în 2012, 2013 înseamnă aproape 95 miliarde lei (vechi) care au fost puşi la dispoziţie de Guvernul Ponta – şi vă spun că n-a fost deloc simplu, dar am avut sprijinul necesar. Astăzi, practic, putem spune că am refăcut legătura cu sudul României şi cu localităţile din sudul judeţului.

În cadrul vizitei de lucru, ministrul Dan Şova a mers şi pe traseul DN 71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia, precum şi la podul peste râul Dâmboviţa de la Viişoara (comuna Ulmi), obiective devenite prioritare ca investiţii la nivelul judeţului Dâmboviţa.