02.11.2020

                                                                                                                                                                        30.10.2020

 

                                         „Integrare prin educație și ocupare în județul Dâmbovița”

                                                                   Bursa locurilor de muncă

 

 Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, derulează proiectul „Integrare prin educație și ocupare în județul Dâmbovița” - POCU/138/4/1/115130.

Obiectivul general al proiectului este reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială pentru un număr de 560 de persoane care trăiesc în comunități marginalizate din comuna Corbii Mari, jud. Dâmbovița, printr-o abordare bazată pe măsuri integrate vizând îmbunătățiri sustenabile în ceea ce privește capitalul uman, ocuparea forței de muncă și condițiile sociale, medicale, juridice și de locuit.

În cadrul proiectului, una dintre activități are în vedere susținerea accesului și menținerea pe piața munciiÎn acest sens, în data de 29 octombrie, a avut loc o bursă a locurilor de muncă, în sistem online. Au participat aproximativ 20 de cursanți, evenimentul fiind susținut de experți activități mediere P6 și experți plasare pe piața muncii P6.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European - FSE prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020

MANAGER PROIECT – DRAGOMIR MUGUREL, TEL: 0245.207.661 

Responsabil

Telefon / Fax

E-mail

Județul Dâmbovița – prin Consiliul Județean Dâmbovița

0245.207.600 /

0245.212.230

consjdb@cjd.ro

proiect.integrare2018@cjd.ro