18.04.2024

Stimată doamnă/ stimate domn,

                Vă invităm să participați la seminarul în cadrul căruia vor fi dezbătute rezultatele obținute, impactul proiectului și modul în care acesta va putea genera noi proiecte culturale și a impactului Granturilor SEE, precum și a cooperării cu entități din statele donatoare. Este un prilej pentru a trece în revistă temele abordate în decurs de un an în cadrul evenimentelor culturale organizate lunar în cadrul proiectului Conservarea, restaurarea și valorificarea clădirii „Fosta școală de cavalerie” în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Fiecare temă abordată a fost un pretext pentru aprofundarea ei printr-o vizită la unul din muzeele sau instituțiile culturale ale orașului Târgoviște: ”Povestea scrisului” (Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești), ”Istoria lecturii” (Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu), ”Școala de la Târgoviște” (Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni), ”Originea operei de artă” (Muzeul de artă), ”Ofițerul de cavalerie trebuie să fie călăreț și cavaler” (Muzeul Fosta Școală de cavalerie Ferdinand I) etc. Vă invităm să participați la dezbateri asupra identității și diversității culturale ale orașului Târgoviște și județului Dâmbovița, să propuneți noi teme și modalități de abordare a unor viitoare întâlniri culturale.