31.05.2021

 

În perioada 27 – 30 mai 2021, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a deplasat în Raionul Ialoveni din Republica Moldova. Vizita a avut ca scop revigorarea relațiilor de colaborare dintre Consiliul Raional Ialoveni și Consiliul Județean Dâmbovița, relații ce au fost stabilite în baza unui acord de cooperare încă din anul 2015, parteneriat care reprezintă cadrul formal menit să susțină dezvoltarea de activități economice, sociale, cultural-educaționale ale celor două regiuni.

În cadrul vizitei au avut loc discuții între reprezentanții administrației publice din cele două unități administrativ-teritoriale pe marginea programelor comune în domeniile: cultural, sportiv, tineret şi educaţional, a stagiilor de pregătire profesională şi a altor acţiuni menite să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre Județul Dâmbovița și Raionul Ialoveni.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Raional Ialoveni, Mihail Silistraru, a venit cu un mesaj de mulțumire către administrația Consiliului Județean Dâmbovița pentru colaborarea avută până în prezent și, în special, pentru suportul adus la construcția din temelii a grădiniței de copii din comuna Ruseștii Noi.

    Președintele Corneliu Ștefan a asigurat conducerea administrației raionului Ialoveni de intenția continuării colaborării și pe viitor, în special în domeniul educației: „Am primit cu bucurie invitația dumneavoastră, care reafirmă bunele relații de prietenie existente între Județul Dâmbovița și Raionul Ialoveni, care este pentru noi a doua casă, unde venim cu drag pentru a întâlni o parte din frații noștri de dincolo de Prut, de care ne leagă nu doar faptele cu semnificație istorică, dar, mai ales, sângele, limba română și cultura română, idealurile născute în leagănul comun, al formării poporului român. Mă bucur că înfrățirea noastră a dat roade frumoase, de care, de acum încolo, se vor bucura multe generații de elevi și părinții acestora. Voi continua să susțin proiecte care să vină în sprijinul tinerilor. Pentru Județul Dâmbovița este important să fim aproape de Ialoveni, este important să întărim relațiile care au fost întemeiate în anul 2015”.

          Pe parcursul vizitei, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a fost invitat să viziteze câteva obiective de interes din raionul Ialoveni. Dintre acestea amintim: Grădinița de copii „Albinuța-Dâmbovița” din comuna Ruseștii Noi, Centrul pentru susținerea mediului de afaceri, Stadionul raional din orașul Ialoveni și Galeria Colecțiilor „Petru Costin”.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe - Consiliului Județean Dâmbovița