20.05.2021

Centura ocolitoare a municipiului Târgoviște, proiect susținut de Consiliul Județean Dâmbovița, se află într-un stadiu avansat de execuție.

În cadrul unei vizite efectuate astăzi, 20 mai 2021, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița și cea a Primăriei Municipiului Târgoviște au constatat finalizarea lucrărilor la pasajul de la Petru Cercel, obiectiv de investiții derulat în cadrul proiectului „Modernizarea și reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgoviște”.

Cu o valoare de aproximativ 90 milioane lei, proiectul este unul complex și deosebit de important, ce vizează reabilitarea a aproximativ 15 km de drum, 15 km de rețea de canalizare, 5 stații de pompare, construirea a două poduri și reabilitarea pasajului de la Aninoasa, reabilitarea pasajului Petru Cercel, reabilitarea unui sens de la Podul Teiș, construirea unui alt pod în zona Teiș, de asemenea construirea unei străzi care face legătura între șoseaua Gimnaziului și Mihai Bravu, o pasarelă de acces de pe strada Cornel Popa.

            Pasajul rutier Petru Cercel a beneficiat de ample lucrări de reabilitare, care au presupus înlocuirea suprastructurii cu grinzi prefabricate noi și placă de suprabetonare, acoperirea tuturor stâlpilor și rigolelor, montarea unei noi hidroizolații, amenajarea de trotuare noi, realizarea de straturi asfaltice, montarea de parapeți pietonali.

Reamintim faptul că, pentru realizarea centurii municipiului Târgoviște, a fost aprobată asocierea judeţului Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cu Municipiul Târgoviște, prin Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, pentru realizarea în comun a investiției „Modernizarea și reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgoviște - lotul 1”, în cote de cofinanţare de 38,425% din valoarea totală de construcţii montaj (C+M) a obiectivului, pentru Consiliul Județean Dâmbovița, și 61,575% din valoarea totală de construcţii-montaj (C+M) a obiectivului, pentru Consiliul Local al Municipiului Târgoviște”.

În luna aprilie a acestui an, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a propus suplimentarea cotei de cofinanțare a Consiliului Județean Dâmbovița, cu suma de 9.000.000 lei, obiectivul fiind de importanță deosebită pentru dezvoltarea municipiului și a județului, prin optimizarea principalelor legături rutiere.

Vizita a fost urmată de o conferință de presă, în cadrul căreia atât primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, cât și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au subliniat importanța realizării acestui amplu proiect de infrastructură rutieră.

            Președintele Corneliu Ștefan: „Este un proiect important al municipiului Târgoviște. Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor județeni care au votat alocarea celei mai mari sume din istoria Consiliului Județean Dâmbovița către un obiectiv major din municipiul Târgoviște. Anul trecut, CJD a alocat aproximativ 3 milioane lei, iar anul acesta, în primul semestru, a alocat suma de 9 milioane lei pentru acest obiectiv important, care a fost redeschis după 15 ani. Am conștientizat cu toții că este un obiectiv important pentru dezvoltarea municipiului Târgoviște și, nu în ultimul rând, a județului Dâmbovița. Asigur pe această cale conducerea Primăriei Târgoviște, dar și pe târgovișteni că acesta este un prim obiectiv pe care îl avem în parteneriat pentru dezvoltarea municipiului Târgoviște, cel mai important fiind Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște, un inel de centură vital. Săptămâna viitoare voi participa în CT-ul Companiei Naționale de Investiții din cadrul Ministerului Transporturilor pentru a susține Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște. În urmă cu o lună, am aprobat indicatorii tehnico-economici în ședință de consiliu județean. Felicit administrația locală de la Târgoviște și vreau să o asigur că, așa cum am promis și am fost alături pentru acest obiectiv important de dezvoltare, voi fi alături și în celelalte proiecte în beneficiul târgoviștenilor”.

            Cristian Daniel Stan: „Astăzi, pasajul de la Petru Cercel va fi deschis pe ambele sensuri. Avem un pasaj rutier reabilitat, cu totul nou; cred că este o diferență majoră față de ceea ce exista până acum. Pe acest lot, 1, al centurii municipiului Târgoviște, lucrările au fost finanțate, în parteneriat, de către Primăria Municipiului Târgoviște (62%) și Consiliul Județean Dâmbovița (38%). Este vorba despre unul din cele cinci loturi ale centurii municipiului Târgoviște. În afară de lucrările la acest lot, peste puțin timp va fi deschis, tot pe ambele sensuri, și pasajul rutier de la Teiș. Acolo este contruit un pod nou, iar până la finalul acestei luni majoritatea lucrărilor pe ceea ce înseamnă centura municipiului Târgoviște vor fi finalizate. În cursul acestei dimineți, au fost finalizate și activitățile de curățare, de pregătire pentru trafic a sensului pe care suntem în acest moment și, peste doar câteva minute, pasajul va fi deschis la întreaga lui capacitate, după aproximativ 15 ani în care el a fost închis. Consiliul Județean Dâmbovița este un partener important pentru Primăria Municipiului Târgoviște în acest proiect.”    

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița