07.05.2021

         În semn de prețuire pentru cadrele medicale - salvatori de vieți omenești, pentru sacrificiile și eforturile continue pe care aceștia le întreprind în lupta cu virusul SARS-CoV-2, Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, a organizat astăzi, 7 mai 2021, un concert extraordinar intitulat „Onoare și Recunoștință Spitalului Județean de Urgență”. 

         Organizat la inițiativa președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, concertul a avut loc în curtea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT) și a fost susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijată de Daniel Jinga, alături de invitații: sopranele Daniela Vlădescu și Stéphanie Radu, tenorii Florin Georgescu și Alin Stoica, precum și baritonul Alexandru Constantin.

         Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis: „Am inițiat acest eveniment cultural ca un tribut de onoare și respect față de cadrele medicale aflate în prima linie a luptei cu pandemia, cărora trebuie să le mulțumim pentru că au rămas pe baricade în încercarea de a-i salva pe ceilalți, chiar cu prețul propriilor vieți. Din păcate, la nivelul întregii țări, au fost multe cadre medicale care nu au reuşit să se salveze din fața pericolului. Gestul pe care noi, cei de la Consiliul Județean Dâmbovița, îl facem astăzi, alături de reprezentanții Centrului Județean de Cultură, este unul mult prea mic comparativ cu devotamentul și curajul acestor eroi, salvatori de vieți. Mă înclin în fața dumneavoastră, a tuturor, și vreau să vă asigur de respectul și sprijinul meu necondiționat. De asemenea, le mulțumesc reprezentanților Orchestrei Simfonice „Muntenia” pentru prestația din această după-amiază, mulțumesc domnului manager al Centrului Județean de Cultură, Florin Georgescu, mulțumesc domnului dirijor Daniel Jinga și invitaților speciali, care ne-au încântat cu momente artistice emoționante. A fost un spectacol de suflet, un spectacol pe care l-am dorit în curtea Spitalului Județean de Urgență Târgovişte, un spectacol care a fost la înălțime și vreau să le mulțumesc pe această cale organizatorilor. Vă mulțumesc tuturor!”

         Claudiu Dumitrescu, managerul SJUT:Mă aflu în aceeași misiune frumoasă de a mulțumi. Aș face un clasament, dacă îmi permiteți, și aș pune pe locul 3-4 acest eveniment, și vă explic de ce. În primul rând, îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne aflăm astăzi, aici, pentru că suntem sănătoși și pentru că ne aflăm pe un trend descendent al pandemiei. În al doilea rând, îi mulțumesc domnului președinte Corneliu Ștefan pentru această inițiativă și, în al treilea rând, când am ajuns director, în 2009, și am crezut că o să fac numai ce vreau, că directorul este un fel de stăpân, mi-am dat seama după ani de zile că, de fapt, suntem la dispoziția tuturor. Sunt fericit să conduc acest colectiv, cu care am obținut rezultate deosebite, chiar dacă ne-au fost adresate și nemulțumiri, în contextul în care unele familii au suferit pierderi. Cuvintele sunt de prisos. A fost un concert de înaltă ținută. După părerea mea, mulți nu vor ajunge într-o sală de spectacole, la un concert de asemenea calitate.”

         Alături de președintele CJD, Corneliu Ștefan, în mijlocul cadrelor medicale dâmbovițene, au fost prezenți: Antonel Jîjîie, vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, secretarul general al județului, Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, managerul SJUT, parlamentari dâmbovițeni, numeroase cadre medicale.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița