10.05.2021

Istoria, cultura și valorile europene au fost astăzi, 9 mai 2021, sărbătorite de Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeanl „Curtea Domnească” și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița prin acțiuni cultural - istorice, organizate atât în comuna Potlogi - la Palatul Brâncovenesc, cât și în municipiul Târgoviște.

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, simbol al istoriei naționale, a prins din nou viață, epoca glorioasă a lui Constantin Brâncoveanu putând fi admirată astăzi în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Europei. Acestea au debutat în curtea Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, cu ceremonialul schimbului gărzii, o punere în scenă inedită, asemănătoare celor care se făceau în secolul al XVII-lea, realizat de străjerii gărzii Cetății Făgăraș.

Prezent la aceste manifestări, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat rolul pe care îl are moștenirea istorică și culturală pe care județul nostru o deține: „Mi-am dorit să aducem în atenția publicului prezent la acest eveniment o parte din istoria importantă a poporului român, și, unde se putea mai bine dacă nu aici, la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, unde s-a scris o pagină măreață a trecutului nostru. Chiar dacă mă repet, vreau să îi asigur pe dâmbovițeni că voi face tot ce îmi stă în putere să așez această bijuterie arhitectonică acolo unde merită cu adevărat, și anume pe harta turistică a României, dar și dincolo de granițele acesteia. Alături de zona montană a județului Dâmbovița, îmi doresc să realizăm o promovare activă a obiectivelor culturale și istorice ale județului. Celebrarea Zilei Europei ne confirmă că proiectele cele mai ambițioase pot deveni realitate, în folosul nostru, al tuturor. Am propus, în acest an, instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Județean Dâmbovița, să sărbătorim Ziua Europei și, totodată, Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei Națiunilor Unite, într-un mod care să ne aducă mai aproape de valorile noastre naționale, de istoria și identitatea noastră națională și culturală”.

În minunatul cadru oferit de arhitectura brâncovenească, instrumentiștii Orchestrei Simfonice Muntenia a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița au susținut un recital cu cele mai frumoase opere ale clasicilor muzicii simfonice.

Tot astăzi, începând cu ora 17:00, în Piața Tricolorului din Târgoviște, a avut loc un flashmob, urmat de două momente artistice susținute de membrii Orchestrei Simfonice „Muntenia” și de Corala „Appassionato”.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița