26.08.2021

De astăzi, 26 august 2021, toate Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) din județul Dâmbovița își vor desfășura activitatea în același sediu administrativ. Amplasamentul este situat pe Bulevardul Regele Carol I, nr. 66, din municipiul Târgoviște, în imediata apropiere a Direcției Silvice Dâmbovița.

Astfel, sediul va găzdui Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Management Integrat al Deșeurilor în județul Dâmbovița”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmbovița și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară CIVITAS. Construcția este proprietate a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) și are o suprafață utilă de 370 mp. De curând, imobilul a beneficiat de reparații curente din fonduri de la CJD. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmbovița va funcționa la parterul clădirii, iar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmbovița și ADI CIVITAS la etajul 1 al acesteia. Toate cele 3 ADI au la dispoziție o sală de ședințe comună.

În cadrul unei conferințe de presă prilejuită de inaugurarea noului sediu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat că odată cu concentrarea activității tuturor ADI din județ, eficiența și calitatea serviciilor publice locale vor crește, iar asocierea autorităților publice locale va avea ca finalitate implementarea unor importante proiecte de dezvoltare viabile, de interes zonal și regional: „Inaugurăm astăzi sediul celor 3 asociații de dezvoltare intercomunitară din Dâmbovița, Adi Apă, Adi Salubritate și ADI CIVITAS. Am creat un spațiu modern, un spațiu funcțional pentru acestea. Am promis tuturor primarilor din județul Dâmbovița că această clădire o vom pune gratuit la dispoziția acestor asociații de dezvoltare intercomunitară. Am reabilitat-o, am modernizat-o și cred că vă aduceți aminte cum arăta această clădire până anul trecut. De astăzi, asociațiile intercomunitare își vor desfășura activitatea într-un cadru funcțional pentru toți locuitorii județului Dâmbovița. Le mulțumesc tuturor primarilor care participă la această conferință de presă, îi mulțumesc domnului primar al municipiului Târgoviște, consiliului local, acționar majoritar la Compania de Apă, alături de care, noi, consiliul județean și ceilalți primari facem parte din ADI Apă. Nu în ultimul rând, le mulțumesc și parlamentarilor și consilierilor județeni. După cum cunoașteți, ADI Apă și ADI Civitas funcționau până astăzi, în sediul CJD, iar ADI Salubritate într-un spațiu închiriat. Vreau să vă spun că de astăzi, intrăm în linie dreaptă cu cele două proiecte majore de la nivelul județului Dâmbovița – POIM-ul pe apă și canal pentru care am obținut după mult timp, aproape doi ani, acordul de mediu. Așteptăm, din clipă în clipă, să semnăm cel mai mare proiect de la nivelul județului. De asemenea, suntem în linie dreaptă și cu POIM-ul pe Salubritate pentru care sperăm, ca până la sfârșitul anului, să avem gata studiul de fezabilitate. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în proiect și cred că de astăzi intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă activitatea celor 3 asociații de dezvoltare intercomunitară.”

Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște: „Felicitări Coniliului Județean Dâmbovița pentru că a realizat acest sediu asigurând astfel, o activitate unitară pentru ceea ce înseamnă prestarea celor mai importante servicii publice din județul Dâmbovița pentru că vorbim despre serviciul de furnizare a apei, serviciul de canalizare, de transport public și de salubritate. Practic, sunt servicii esențiale care se furnizează locuitorilor județului Dâmbovița.”

Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară sunt instrumentul prin care administrațiile publice locale pot asigura servicii de calitate tuturor locuitorilor județului Dâmbovița.

La eveniment au mai partcipat vicepreședintele CJD, Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, parlamentarii Carmen Holban și Radu Popa, directorul Companiei de Apă Dâmbovița Târgoviște, Adrian Dumitru, reprezentanți ai celor 3 asociații de dezvoltare intercomunitară, primari și consilieri județeni.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița